Ne am nascut, ca sa ce?

Ok, deci noi ne am nascut …ca sa ce? Care e menirea noastra pe pamant? Sa ne casatorim, sa facem copiii si sa muncim o viata intreaga ca sa ii crestem, si apoi sa murim. O viata intreaga ne dedicam cuiva, muncim zi de zi, facem sacrificii pt copil si uitam de noi. Iar toata viata decurge in felul asta.

Cu partenerul, aceeasi situatie, te legi de cineva o viata intreaga, ca sa ce? Sa speli chilotii altuia si sa stai sa ii suporti ifosele? In caz de ai dat de un partener ideal, cu care sa aveti aceleasi pasiuni si dorinte, oh, nu l scapa din mana. Serios vorbesc. E greu, foarte greu sa gasesti pe cineva cu care sa imparti aceleasi ganduri si pasiuni. In marea majoritate a timpului, unu vrea ceva iar celelalt altceva. Te fute la cap ca el nu vrea mobila alba ca e prea girly, ca nu mergem anul asta in vacanta, desi tot anul ai muncit ca sclavul pe cultura. Ma rog, atatea compromisuri si atatea …nu mi vine cuvantul.

In fine, sa zicem ca un partener trebuie sa ai, ca deh, sa ai la cine urla cand esti pe ciclu si uneori sa imparti patul.

Dar asta cu copiii, pe asta chiar n o inteleg. De ce-n puii mei suntem nevoite sa ne umflam ca vitele, sa tragem durerile sarcinii, greturile …si toate cele? Ca dupa sa nu prea mai ai viata sociala, sa stai toata ziua sa te mulga plodu’ ..iar daca nu te mulge el …sa te mulgi singura, pt mai tarziu. Sa cureti cacat de cateva ori pe zi, sa ai nopti nedormite, sa nu te poti uita linistita la un film …sau sa dormi all day long, si sa nu fi trezita de un urlet ascutit.

Sa mergi unde vrei, cand vrei, sa nu stai sa cumperi pampersi si toate cele si de aia sa iti iei tu pantofii mult doriti. Dc? Serios, dc? Ca asa tre’ ? Ca asta e menirea muierii? Sa faca plod dupa plod iar toata viata ei sa decurga langa el? Sa mor de inteleg. Bai si sunt femeie, dar uite ca nu ma inchipui legata de cineva. Cineva sa fie dependent de mine, iar eu sa fiu obligata sa muncesc pe rupte sa am ce ii oferi cuiva de mancare….. Barbatu sa urle la tine ca nu esti in stare sa ai grija de plod, tu sa urlii la el…si uite asa sa treaca viata pe langa tine. Ca apoi, plodu sa creasca sa faca alt plod si sa ti l dea tie sa l cresti. Da, pt ca atunci vei deveni bunica… fuck.

Nu mi place viata asta, deloc. Iar ce urasc cel mai tare este ca 80 la suta din populatie nu gandeste ca mine. Chiar si parintii mei ma fut la cap sa raman cu burta la gura, socrii la fel. Hai lasati-ma, fratilor. Atunci alta problema, sa vina soacra mea la mine de 7 ori pe saptamana, sa si vada nepotul. Buna gluma :)) Adevarul ca tin prea mult la libertatea mea si confortul meu.  Poate peste 3 ani ma mai gandesc, ca na’ …. mi o veni si mie simtul matern … Faza e ca, atunci cand vad o mama cu plodul in brate, nu vad nimic frumos si minunat. Din contra, mi se pare ca pare o femeie obosita si ….neingrijita. Ideea e ca nu mi tresare nimic cand vad plozi, poate nervi cand il aud pe vreunul urland la o terasa, atunci cand eu vreau sa imi beau freshul. Sunt singura anormala de aici? Hai, spuneti mi va rog.

p.s. oh, tin sa precizez ca atunci cand cineva imi spune ca una a ramas cu burta la gura, eu ii raspund sec:

– îîîîîîîî, serios? si e fericita?