2017

2017

Habar n am cum a trecut 2017, a trecut ca o noapte in care nu prea ai somn dar totusi tragi de tine asa pana dimineata. A trecut repede, desi au fost zile in care ziceam ca de ce nu mai trece timpul, zile ca astea de acum, ironic nu? Astept sa vina sotul, voi astepta inca cateva luni, dar important e sa vina sanatos.

Mi am schimbat mult punctul de vedere asupra vietii, incep sa experimentez rabdarea, linistea, calmul, sa ma bucur de clipele astea, de momentele astea care cu siguranta intr o zi voi tanji la ele.

2017 a fost un an linistit oarecum, lipsit de evenimente importante dar si lipsit de realizari, ca de obicei m am culcat pe o ureche, nu am reusit sa avansez, sa merg cu curaj inainte, sa imi depasesc limitele. Inca nu, poate in 2018 imi voi depasi limitele. Asta imi propun, voi pune la cale un „plan de atac” sa zic asa :)). Inca nu stiu cum, poate imi voi crea un mood board cu poze si mesaje inspirationale, pe care sa le vad mereu in fata ochilor si sa imi reaminteasca de ceea ce vreau sa fac.

Am terminat un curs la o anumita limba straina, limba pe care oricum o stapaneam destul de bine, doar ca acum am diploma pentru asta. Curs la care m am dus doar pentru a imi umple timpul si a mai interactiona cu oameni. Dar m am gandit ca daca vreau sa imi depasesc timiditatea si starea asta de plafonare in care sunt de atatia ani, sa fac ceva util cu diploma asta. Sa aplic la un job de traduceri poate, ceva, orice. Vreau! Si sper sa reusesc.

Ma uit la oamenii din jurul meu, unii au atat curaj si initiativa, fac din nimic brici cum s ar zice. Ii admir si mereu incerc sa petrec timp cu oameni de la care am ce invata.

2018 vreau sa fie un an al autodezvoltarii mele, nu mai vreau sa ma gandesc non stop ca nu raman gravida, ca de ce, si tot asa. Asta am lasat o pe mana lui Dumnezeu. Vreau sa ma concentrez pe mine, sa invat lucruri noi, sa vizitez locuri noi, sa ma dezvolt personal si sa fac lucruri frumoase cu viata mea.

Mi am cumparat cateva carti de pe elefant, carti de autodezvoltare si fericire care pe mine ma ajuta foarte mult.

Ideea e ca am realizat ca viata e scurta, in orice clipa poate pieri totul, sa ne bucuram de orice moment. Ok, si inainte poate gandeam asa doar ca nu aplicam mereu, ma stresam pentru orice prostie si chiar vreau sa schimb asta.

Mai pe scurt, zilele mele treceau numarand orele, ca vai m am plictisit, ca sunt proasta, ca nu am un job mai bun si pe domeniul meu, ca nus buna de nimic, ca imi vine sa MOR si blablabla uri din astea. Stii ce se zice, ai grija ce iti doresti ca ti se va intampla?

….ei aproape prin asta am trecut eu. Reusisem sa ma programez la un doctor f renumit din orasul meu la care ai acces doar cu „pile” pentru ca este extrem de ocupat. Toate bune si frumoase, m a controlat, ca toate bune, n ai nimic, hai sa asteptam si sotul sa vedem, dar totusi hai fa si analizele astea ca sa fim siguri. Oooook, le am facut eu fericita ca in sf am dat de cineva bun in domeniul asta. In ziua cand m am dus dupa rezulate eram fericita, chiar ma gandeam ca dupa ma duc si la mall si ma relaxez dupa atatea analize si vizite la doctori. Nici prin cap nu imi trecea ca imi va iesi vreo analiza proasta.

Ce sa vezi, in dreptul la cancer ovarian valorile mele erau ceva mai ridicate decat cele normale. Pur si simplu am simtit cum mi a cazut cerul peste cap, exact ca in filme, toata viata mi a trecut prin fata ochilor. Am zis gata, pana aici mi a fost, o sa mor, ce o sa ma fac? Nu o sa ma mai plang niciodata, de ce eu? Cand asistenta mi a zis ca de preferabil sa intru direct sa vada dl doctor analiza, mai mult m am speriat, chiar asa? fara programare? Nu iti pot explica prin ce am trecut. Doctorul cu o privire speriata s a uitat in ochii mei si mi a zis sa repet testul peste o luna sa vedem daca valorile cresc.

In luna aceea, am invatat ce inseamna cu adevarat sa fii stresat si fara puteri. Sa simti cum viata iti pica printre degete. Am plans mult, am incercat sa ma imbarbatez singura, ca hai sigur e o eroare, ca e de la ciclu, asa scrie pe net, apoi iar momente de panica, imi faceam o mie de ganduri.

In luna aceea, care a fost luna trecuta, am realizat ca de acum, indiferent cat mai am de trait, sa o traiesc exact asa cum vreau, sa uit de fricile astea sau de …”ce zice lumea”. Sa merg la film singura, sa merg la teatru ca tot amanam, sa ma plimb singura de nebuna …sa mananc naibii kfc ul ala si sa nu astept sa raman gravida ca sa imi fac poftele, si chestiile astea simple ale vietii pe care le tot amanam, din lipsa de timp, de ceea ce zice lumea ….si din n motive.

ok, si mai pe scurt, a trecut luna, am repetat analiza si a iesit f bine, totul e bine, mi am revenit, viata mea nu a revenit la normal, din contra, la mai bine. Acum fac tot ce simt si ma bucur de fiecare clipa a vietii. Apreciez totul.

Imi apreciez sanatatea ca e mai buna decat toate!

Asta este jurnalul meu, unde ma reintorc sa recitesc gandurile mele, nu este un blog.

Reclame

Depresie

Ce sa zic, revin aici doar atunci cand sunt singura, dupa ce pleaca sotul in voiaj. Habar n-am de ce, poate pentru ca raman eu cu gandurile mele, de aici, de la mare 🙂 ganduri de la mare….

Ma uitam peste postarile mele vechi, cat ma agitam ca o sa fiu nasa, ca nu imi gasesc rochie si tot felul de griji superficiale. Pana la urma a fost totul atat de frumos incat m-as face maine nasa, din nou 🙂

Acum am alte griji, si sper DOAMNE, AJUTA-MA, grijile astea la anul pe vremea asta sa nu le mai am. Vreau sa raman gravida, incerc de atat de mult timp, cred ca in tot timpul asta cat a fost sotul acasa, am facut la teste pt sarcina, dar in fiecare luna am trait dezamagiri. Lacrimi, multe lacrimi. Acum el se intoarce peste alte 6 luni, 6 luni deja de sperante spulberate. Eu oare cand o sa am ocazia asta, sa fiu mama? Oare cand o sa vad si eu testul ala cu 2 liniute? Cand o sa simt si eu sentimentul acela unic in viata? Perioada aia de 9 luni unice?

De la atatea pastile recomandate de medic, m am ingrasat mult, si totusi n a prins nimic. Neputinta asta ma macina!

Sper sa fie totul bine!

 

 

Cand ma chemi la un burger?

Se vede ca azi e ziua mea libera, in creierii mei iar alearga gargaunii.

Ma gandeam eu asa, ca am renuntat la a mai posta poze cu mancare pe retelele de socializare. Inainte imi placea sa fac poze la ce mai gatesc eu, bineinteles doar la chestiile astea mai misto, nu la fasole sau la ciorba cu un cap de cocos in farfurie ( da,da, chiar am vazut poza). Nop, deci la astea sofistique pozate din unghiuri bune, lumina si editate fin. Mai ales ca am o mini pasiune pentru gatit, si pt articolele astea colorate de bucatarie.

Bla bla bla, băi, dar sa va zic de ce am renuntat. Din 2 motive: unul pentru ca ma gandesc ca cel care vede poza, i s-o face pofta si se trezeste cu o0ole sau un san umflat si poate e una bortoasa` si in miez de noapte urla la barbasu` sa ii aduca si ei.

Al doilea motiv, si cel mai important este ca…..se gaseste mă cate unul/una sa se autoinvite la mine. Dar asa, cu insistenta. Iar de fiecare data cand ne intalnim, sa bata apropouri gen hai cand faci si tu prajitura aia? Dar sa ti-o faca mă-ta! Am zis eu ca iti fac ceva? Ce draq insisti ca țiganul la cerșit. Zici o data, ok, dar cand vezi ca nu gesticulez nimic, taci dreaq din gura. Bai si eu de-a draq ma fac ca ploua. Uite asa! Nu ca mi-ar fi greu sa fac, dar urasc persoanele astea nesimtite, ca altfel chiar nu stiu cum sa le zic, care bat apropouri, insista chiar …. Daca am eu buna placere sa te invit bine, daca nu, pune mana si fa-ti!

Ai mă, ziceti si voi ceva. Sau voi sunteti de partea aia cu autoinvitatia?

p.s. si daca indraznesti sa le zici ceva, te iau cu hooo ma ca glumeam, n am nevoie eu.

are you fucking kiddin„ me????